Cunoastem cu totii iesirile nervoase ale selectionerului Ghgeorghe Tadici la adresa arbitrilor. De multe ori, de la simple injuraturi s-a ajuns chiar si la violenta fizica, presiunile selectionerului fiind trecute cu vederea mult prea usor de conducerea Federatiei Romane de Handbal. La aproape fiecare sedinta, Comisia de Disciplina l-a avut ca subiect principal pe selectioner. Suspendat, amendat si mustrat, Tadici nu a cedat si a continuat sa faca circ la fiecare meci.
Ne-am obisnuit deja, ca atunci cand joaca HC Zalau, sa avem parte de ceva mai mult decat un simplu meci de handbal, de un spectacol mare pe margine, acolo unde Tadici se agita, tipa, injura si protesteaza, fie ca are dreptate, fie ca nu.
In meciul din etapa a 13-a a Ligii Nationale, din sezonul 2011-2012, pierdut de echipa sa (24-25) cu Dunarea Braila, Tadici a intrat de trei ori pe teren pentru a le cere explicatii celor doi arbitri din Rm.Vilcea: Marius Danulet si Mihnea Iordache. Gazeta Sporturilor a prezentat atunci raportul facut de arbitrii:
Actul 1. Tadici ii ia in primire pe arbitrii de la masa oficiala
"Dupa fluierul de final al meciului, ne-am deplasat spre masa oficiala pentru a semna raportul de joc. Tadici Gheorghe s-a pus in fata noastra, mi-a smuls mingea de joc din mana si a inceput sa ne jigneasca si sa ne aduca injurii: «Ba nesimtitilor, ati venit sa ma furati pe mine? Jigodii ce sunteti! Fir-ati ai dracu' de nenorociti!» Am trecut pe langa el si a simulat ca ne loveste cu mingea. Am continuat drumul spre masa oficiala, dar a venit dupa noi si a inceput iarasi sa ne jigneasca: «V-a trimis federatia sa ma furati? Fir-ati ai dracu de hoti! Veniti cu observator, fir-ati ai dracu sa fiti cu totii! F…-va in gura sa va f…!», dupa care m-a apucat de brat, bruscandu-ma violent" e primul incident povestit de arbitri in raportul de joc, si relatat la aceaa vreme de gsp.ro.
Actul 2. Tadici intra in vestiar peste arbitri
Dupa ce arbitrii au intrat in vestiar, impreuna cu observatorul, Gheorghe Tadici a navalit peste ei. A continuat cu injuriile. "«F…-ti Dumnezeii ma-tii, F…-te in gura! Jigodii ce sinteti! Fir-ati ai dracu de nesimtiti! Ati arbitrat la comanda! Te-au trimis aia de la Oltchim sa ma aranjezi? Tu nu o sa mai fluieri niciodata! O sa am eu grija! Du-te in p… ma-tii!»", a strigat Tadici. "In tot acest timp, domnul observator Dobre Viorel a incercat sa-l linisteasca si sa-l calmeze, ba chiar s-a pus intre noi si Tadici Gheorghe pentru ca a dat impresia ca ar vrea sa ne loveasca. A parasit insa vestiarul."
Actul 3. Tadici se intoarce dupa 20 de minute
Tehnicianul a plecat, dar nu a durat mult pana a revenit in vestiar: "Dupa aproximativ 20 de minute, Tadici Gheorghe a intrat iarasi in vestiarul arbitrilor, continuandu-si protestele si injuriile la adresa noastra. «Tu ba, nu ai ce cauta in arbitraj! Esti incompatibil ca lucrezi la Oltchim! Te-au trimis aia de la Oltchim la comanda! Ba, la comanda veniti cu observator sa ma furati pe mine! Voi nu aveti ce cauta la Liga Nationala! V-au promovat aia sa ma aranjati pe mine! Ba jigodie, cand antrenam eu tu erai in p… la tac'tu! Nu stiti ce inseamna handbal!»"
Acesta este doar unul dintre episoadele in care Gheorghe Tadici a reactionat asa.
Cum aschia nu sare departe de trunchi nici fiul sau, George Tadici, fost jucator de volei, nu are o parere buna despre arbitrii, denuminu-i "indivizi nesimtiti" sau "gunoaie". De asemenea, cand joaca HC Zalau, fiul selectionerului ii injura pe arbitrii din tribuna, punand presiune pe acestia.
Intr-un mesaj trimis de fiul selectionerului Tadici unui jurnalist Infobraila, acesta ii numeste pe arbitrii "indivizi nesimtiti" si ii ameninta in mod direct.
"Pentru ca am facut sport (ceea ce se pare ca tu nu ai facut) si stiu ce inseamna sa vina 2 indivizi nesimtiti (care vad doar bani in fata ochilor) sa isi bata joc de munca de un an de zile (sau mai multi) a unor oameni pe care ii cunosc si stiu cat muncesc, si apoi sa plece acasa relaxati stiind ca nu vor pati nimic (poate nu vor arbitra o etapa), voi face tot ce imi sta in putere sa ii fac sa se simta macar putin cat de mari "gunoaie" sunt!!!!". Acesta este mesajul transmis de George Tadici jurnalistilor Infobraila.
Ii lasam pe cititorii Infobraila, in special pe fanii sportului cu mingea mica, sa catalogheze modul in care fiul selectionerului nationale de handbal alege sa vorbeasca despre arbitri.