HC Dunarea Braila a incheiat sezonul competitional pe locul 4 urmand ca in play-off sa joace primul meci acasa iar apoi in deplasare la Roman.
Intrebat ce parere are despre jocul fetelor din ultima etapa si despre locul ocupat la finalul sezonului regulat, presedintele clubului HC Dunarea Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat faptul ca nu e incantat deloc de zona in care se afla echipa, dar ca va merge la Roman sa castige.
« Nu sunt fericit de zona in care se afla echipa. Ocupam locul 4, mergem la Roman si daca o sa castigam ne batem pentru locurile 1-3. In ceea ce priveste jocul cu Baia Mare cred ca s-a permis cam mult. Perianu a ajuns in spital fiindca o jucatoare cu unghii i-a rupt pielea de pe fata si mai sa ii scoata ochii. Arbitrajul a permis mult in jocul cu Baia Mare, puteau sa prevada acest lucru. Regulamentul este regulament si practica este practica. Daca respecti adversarul trebuie sa ai unghiile taiate nu sa ajungi sa ii scoti ochii. Acum mergem la Roman, va fi greu, dar ne luptam pana la capat », a declarat Stancu.
Dupa clasamentul sezonului regulat, Dunarea Braila va intalni in play-off HCM Roman. Avand in vedere ca echipa de la malul Dunarii s-a clasat sub HCM Roman, in Sala Polivalenta Danubius va avea loc o singura partida. Dupa programul organizat de Federatia Romana de Handbal, primul meci din play-off urmeaza sa se dispute pe 7 mai pe terenul celei mai slab clasate, urmand ca returul sa se dispute in aceeasi saptamana, pe 10 mai. In caz de egalitate, se va disputa si al treilea meci, pe 11 mai, pe terenul celei mai bune clasate. Astfel in 7 mai Dunarea Braila disputa prima partida din play-off, acasa, cu echipa condusa de Florentin Pera urmand ca in 10 si 11 mai sa dispute alte doua jocuri pe terenul celor de la Roman.